Parlamentul irakian a votat o rezoluție prin care cere plecarea trupelor străine din țară

Parlamentul irakian a votat o rezoluție prin care solicită Guvernului să anuleze cererea de asistență din partea trupelor conduse de coaliția condusă de SUA.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 ian - Sputnik, Daniel Porovăț. Anterior, premierul irakian anunțase că recomandă Parlamentului să ia măsuri urgente pentru a pune capăt prezenței trupelor străine, ceea ce Legislativul irakian a și făcut în cel mai scurt timp. 

România, între SUA și Iran, se află ”în prima linie a frontului irakian”

Luând cuvântul astăzi la o sesiune de urgență a Parlamentului, Adil Abdul Mahdi a declarat că partea americană a informat armata irakiană cu privire la planul de atac aerian cu câteva minute înainte de a fi realizat.

El a subliniat că guvernul său a refuzat să-i acorde administrației de la Washington permisiunea de a continua operațiunea și a cerut Parlamentului să voteze îndepărtarea trupelor străine din țară, arată Russia Today

"În ciuda tuturor dificultăților interne și externe cu care ne vom confrunta, e cel mai bine pentru Irak și din principiu, și din punct de vedere practic”

Parlamentul irakian a ținut cont de solicitarea premierului și a votat pentru plecarea trupelor străine din țară ca reacție la asasinarea de către SUA a generalului iranian și a comandantului unei miliții irakiene.

Premierul interimar a mai spus după incident că a fost clar că e în interesul SUA și al Irakului să pună capăt prezenței forțelor străine pe pământul irakian.

Mahdi a arătat că Soleimani, generalul ucis de americani, era în drum spre a se întâlni cu el atunci când lovitura aeriană l-a ucis.