Reacția Turciei la asasinarea lui Soleimani: Suntem îngrijorați

Turcia este îngrijorată de situația creată în urma asasinării de către SUA a generalului iranian, Qasem Soleimani.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 ian – Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe al Turciei își exprimă regretul în legătură cu operațiunea SUA de lichidare a șefului unității speciale Quds, al Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene, Qasem Soleimani, considerând că această acțiune va contribui la destabilizarea regiunii, se afirmă într-un comunicat al diplomației turce.

Omorârea lui Soleimani ar putea duce la tensionarea situației în Orientul Mijlociu

“Suntem îngrijorați de escaladarea tensiunilor americano-iraniene în regiune. Reiterăm ferm că transformarea Irakului într-o zonă de conflict va dăuna păcii și stabilității atât din Irak, cât și din regiunea noastră. Evident, operațiunea de lichidare a lui Soleimani și a convoiului acestuia va conduce la aprofundarea neîncrederii și instabilității în regiune”, se spune în document.

Diplomația turcă îndeamnă să nu se uite că astfel de acțiuni amenințătoare vor dăuna tuturor părților.

„Turcia s-a pronunțat întotdeauna împotriva tensionării situației, acțiunilor externe, asasinatelor și conflictelor interreligioase. Îndemnăm toate părțile să păstreze bunul simț, să evite pași care ar afecta pace și stabilitatea în regiunea noastră și să dea prioritate reglementărilor pe căi diplomatice”, declară MAE al Turciei.