Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Participanții la schimbul de prizonieri, despre torturile la care au fost supuși de SBU

Autoritățile ucrainene au fost puse în situația de a deschide mai multe dosare penale împotriva angajaților SBU și a batalionului ”Azov”, pentru torturarea deținuților.
Sputnik

CHIȘINĂU, 30 dec - Sputnik. Printre participanții la schimbul de prizonieri din Donbass au fost și patru rezidenți din Donețk care, de-a lungul anilor în care s-au aflat în Centrul de detenție preventivă din Mariupol, au reușit să determine autoritățile ucrainene să inițieze mai multe dosare penale pentru tortură, împotriva SBU și batalionul ”Azov”. Deținuții și avocatul lor au povestit despre acest lucru într-o nouă investigație realizată de RIA Novosti.

Veaceslav Biriukov, Aleksandr Stelnikovici, Viktor Skripnik, Evghenii Drujinin erau suspectați de Kiev de implicare în confruntările militare din Mariupol, din 9 mai 2014.

Cei patru care, potrivit Kievului, făceau parte din grupul lui Oleg Hedavnii, alias „Mongust”, au fost reținuți în august 2014, dar în cei cinci ani de anchetă judiciară, autoritățile ucrainene nu au reușit să dovedească vinovăția acestora.

În acest timp, suspecții au fost supuși torturii - în acest fel anchetatorii SBU și cei din batalionul ”Azov” încercau să-i determine să-și recunoască vinovăția.

"M-au bătut mult și peste tot, mă împungeau cu un cuțit în picioare. Cu patul armei mă loveau în față. Mai pe scurt, băteau  ca în minge. Ne strangulau și chiar ne atârnau de un cârlig din tavan, pregătit special pentru astfel de proceduri. Pe scurt, relaxare completă", a povestit Biriukov pentru RIA Novosti despre nenorocirile trăite acolo.

Potrivit lui, execuțiile aveau loc în subsolul clădirii SBU din Mariupol, unde Biriukov s-a aflat zece zile. "În fiecare seară, batalionul Azov venea la SBU. Veneau la noi "în ospeție" ca să-și bată joc", a spune soldatul.

Putin și Merkel au avut o discuție telefonică - detalii

Tovarășul său de suferință, Alexandr Stelnikovici, a trecut și prin închisoarea ilegală de tristă faimă de pe aeroportul Mariupol, pe care prizonierii și torționarii lor o numeau cinic ”bibliotecă” - despre aceasta și despre alte închisori secrete ale SBU a scris RIA Novosti într-o serie de investigații din luna iulie 2019.

„Adesea, oamenii erau aduși pentru o săptămână două, ca să-i tortureze, să-i mutileze și să le smulgă mărturii, pentru ca mai târziu să poată ”întocmi” dosare. Mulți oameni au fost bătuți acolo”, își amintește Stelnikovici. Potrivit acestuia, și cunoscuții combatanțiilor erau hărțuiți, scoțind din aceștia mărturiile necesare”.

Tinerii au reușit să obțină inițierea mai multe cauze penale. Departamentul de investigații al Procuraturii regiunii Donețk a demarat o anchetă pre-proces  în cadrul procesului penal nr. 42015050000000694 din 12/12/2015 și 42018051120000163 (data nu este specificată). RIA Novosti dispune de aceste documente.

În ajun a avut loc schimbul de prizonieri conform formulei „toți contra toți”. Autoritățile ucrainene au transferat peste 120 de persoane în autoproclamatele Donbas și Lugansk, iar Donbass-ul a transmis autorităților de la Kiev 76 de persoane.