Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Atac armat în SUA: Morţi şi răniţi

Un atac armat a avut loc ieri în SUA asupra unei biserici. Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, iar una a fost grav rănită, fiind în stare critică.
Sputnik

CHIȘINĂU, 30 dec – Sputnik. Atacul a fost comis asupra unei biserici dintr-un mic oraș din Texas, White Settlement, relatează presa locală, citând un purtător de cuvânt al companiei medicale MedStar.

Îngrozitor: Încă un atac armat în Statele Unite, soldat cu patru morți și doi răniți

Cel puțin două persoane au fost ucise, iar una rănită, fiind în stare critică, în atacul armat la Biserica lui Hristos West Freeway din White Settlement, potrivit Sputnik Internaţional.

O persoană a murit la fața locului, în timp ce alta a murit pe drum către un spital. O altă persoană a fost dusă la un spital în stare critică, a informat Dallas News, citând o purtătoare de cuvânt a MedStar, Macara Trusty.

Potrivit purtătorului de cuvânt al departamentului de pompieri Fort Worth, una dintre aceste trei persoane ar fi suspectă de comiterea atacului. El a adăugat că Poliția a ajuns la fața locului la ora 9:57, ora locală, după ce a fost anunţată că au fost trase focuri de armă.

Procurorul general al Texas, Ken Paxton, a comentat pe Twitter cu privire la incidentul sângeros, condamnând atacul şi îndemnând locuitorii să se roage pentru victime şi pentru familiile lor.

Incidentul are loc la doi ani după atacul asupra unei alte biserici din Texas, fiind una dintre cele mai teribile ucideri în masă din istoria SUA. Pe 5 noiembrie 2017, Devin Kelley, un tânăr de 26 de ani, a împuşcat mortal 26 de persoane şi a rănit alte 20 într-o biserică baptistă din Sutherland Spring.