Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Toate victimele represiunilor politice vor primi alocații lunare din 1 ianuarie

O lege privind alocațiile pentru toate victimele represiunilor politice a fost publicată în Monitorul Oficial.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 dec – Sputnik. Toate victimele represiunilor politice vor primi alocații lunare de 500 de lei începând cu 1 ianuarie 2020.

Medicii și farmaciștii vor primi indemnizații unice de aproape trei ori mai mari

O lege în acest sens a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, beneficiarii acestor alocații sunt toate victimele represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari de pensii sau alocaţii sociale.

Persoanele care se înscriu la această categorie, dar nu au pensii şi alocaţii sociale, începând cu 2 ianuarie 2020 pot depune cereri de stabilire a alocaţiei lunare de stat la casa teritorială de asigurări sociale de la locul de domiciliu.

La cerere se anexează buletinul de identitate și legitimaţia care atestă drepturile victimelor reabilitate ale represiunilor politice.

Indemnizația unică la naștere se majorează de la 1 ianuarie 2020: Cât va constitui

Anterior legislaţia prevedea că dreptul de a beneficia de alocaţia respectivă îl au doar persoanele care beneficiază de pensie ori alocaţie socială în sistemul de asigurări sociale al Republicii Moldova.

Conform datelor statistice a Casei Naţionale de Asigurări Sociale, la data de 1 decembrie, curent, în sistemul public de asigurări sociale se aflau la evidenţă 7343 persoane din rândul victimelor reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990.