Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ultima zi când mai puteți achita impozitul pe avere: Ce vor păți cei care vor întârzia

Astăzi este ultima zi când moldovenii mai pot achita impozitul pe venit. În cazul în care taxa nu este achitată în termenul stabilit, persoanele vor fi penalizate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 dec - Sputnik. Astăzi este ultima zi în care moldovenii mai pot achita impozitul pe avere. Termenul a fost prelungit cu o zi, întrucât ieri a fost oficial zi liberă.

Bădicu: Artiștii vor fi nevoiți să achite impozit pe venit

Sunt obligați să achite impozitul pe avere persoanele fizice care dețin locuințe date în chirie şi căsuțe de vacanță. Oamenii care trebuie să plătească impozitul pe avere au fost informați despre suma care urmează să fie achitată prin intermediul avizelor de plată, care au fost trimise până în data de 10 decembrie 2019.

Pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate penalităţi de 0,03 la sută din valoarea impozitul neachitat. Asta ar însemna că, dacă o persoană trebuie să plătească un impozit de 10.000 de lei, penalitatea ar fi de 329 de lei pe zi.

Menționăm că impozitul pe avere poate fi achitat și on-line, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay sau prin intermediul serviciului „Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni”.

Pentru informații suplimentare, puteți contacta Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0 8000 1525, apel gratuit.