Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin: Rusia a devenit exportatorul mondial numărul 1 de grâu

Sectorul agricol al Rusiei este în plină expansiune, iar țara a depășit SUA și Canada, devenind cel mai mare exportator mondial de grâu, a anunțat președintele rus, Vladimir Putin, în cadrul conferinței anuale de presă de sfârșit de an.
Sputnik

BUCUREŞTI, 19 dec – Sputnik, Doina Crainic. Președintele rus a precizat că, în ultimii ani, țara a evoluat de la un important importator de cereale la un exportator major.

„Uniunea Sovietică cumpăra mereu cereale, eram unul dintre cei mai mari cumpărători de cereale, de grâu. Doresc să menționez că astăzi Rusia este cel mai mare furnizor de grâu pe piața mondială, suntem numărul unu. Suntem înaintea Statelor Unite și Canadei”, a precizat Vladimir Putin, fiind citat de RT

Potrivit datelor publicate joi de Serviciul Federal de Statistică rus, recolta de cereale în Rusia a crescut cu 6,5% în acest an, ceea ce înseamnă până la 120,6 milioane de tone în greutate netă. Cifra producției este mai mare decât cea prevăzută de Ministerul Agriculturii din Rusia.

Putin a spus anterior că Rusia și-a asigurat independența pe piața mondială a grâului. Potrivit președintelui rus, resursele naturale enorme trebuie să constituie o garanție pentru producția de alimente de înaltă calitate și ar trebui utilizate în special pentru a crește producția de alimente organice, nemodificate genetic.