Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Mai puțină birocrație: Primăriile ar putea prelua unele competențe ale notarilor și ASP

Expertul CALM Alexandru Morcov și deputatul Arina Spătaru consideră că autorităților publice locale ar trebui să li se ofere mai multe competențe în prestarea unor servicii la nivel local.
Sputnik
Mai puțină birocrație: Primăriile ar putea prelua unele competențe ale notarilor și ASP

Expertul CALM Alexandru Morcov consideră că autorităților publice locale ar trebui să li se ofere competențe în prestarea unor servicii care sunt oferite actualmente de Agenția Sevicii Publice. Morcov a declarat în studioul Sputnik Moldova că, de fapt, conceptul de „ Ghișeu Unic” a fost distorsionat, pentru că, în realitate, cetățenii sunt ținuți departe de procesul de acordare a unor sevicii.

„Ideea este ca cetățeanul să meargă la cea mai apropiată autoritate și să obțină un serviciul public, iar cea mai apropiată autoritate în opinia mea este APL. Consider că unele acte din competența ASP ar putea fi eliberate de administrațiile locale, pentru a spori spectrul de servicii acordate cetățenilor, fără a merge la raion”, a precizat Alexandru Morcov.

La rândul său, deputatul Arina Spătaru optează pentru dreptul administrațiilor locale de a perfecta unele acte notariale. Acest drept al APL a existat muți ani și a fost anulat printr-o lege din 2018 privind procedura notarială.

„Acordarea acestor sevicii reprezintă un drept și nu o obligație. Astfel, fiecare APL este în drept să decidă, în parte, dacă va presta și dezvolta sau nu aceste servicii. Aceste competențe ar trebui să le aibă secretarii primăriilor, așa încât APL-urile să presteze un număr limitat de servicii notariale în interesul cetățenilor, la costuri mai accesibile și fără a-i impune pe ei să parcurgă distanțe mari”, a menționat Arina Spătaru.

Deputatul a menționat că la începutul anului viitor Parlamentul va revizui legislația privind procedurile notariale pentru ca primăriile să aibă dreptul de a perfecta unele acte notariale. Potrivit unui studiu, la un notar, în medie, îi revine circa 30 mii de cetățeni deserviți. Iar în mai multe raioane există doar un singur notar, care trebuie să deservească circa 25 de sate sau comune cu o populație care ajunge între 50 și 60 mii de cetățeni.