Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Accident fatal de motocicletă la Căușeni - Foto

Un tânăr de 23 de ani a decedat după ce s-a izbit violent cu motocicleta într-un stâlp. Tragedia a avut loc, astăzi, în satul Baccealia, raionul Căușeni. Pasagerul acestuia a scăpat nevătămat.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 dec - Sputnik. Potrivit informațiilor preliminare, tânărul, împreună cu un pasager de 39 de ani, se deplasa cu o motocicletă de model IJ, care nu avea plăcuțe de înmatriculare. Din cauza vitezei excesive, acesta a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit într-un stâlp.

Impactul a fost fatal pentru tânărul aflat la ghidonul motocicletei. Pasagerul a scăpat nevătămat. Medicii legiști urmează să stabilească dacă tânărul era în stare de ebrietate.