Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Fiscul pornește un val de controale operative: Iată la cine va ajunge

Fiscul anunță controale fiscale operative la mai multe categorii de agenți economici. Totodată, instituția precizează că și în decembrie va efectua verificări în baza reclamațiilor, sesizărilor și înformațiilor din presă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 dec – Sputnik. Pe parcursul lunii decembrie, Serviciul Fiscal de Stat va efectua controale fiscale prin metoda verificării operative.

Chiria cu contract: Ce amenzi plătesc proprietarii ce nu-și declară găzdașii

Agenții economici sunt anunțați, pe site-ul instituției, că verificărilor vor fi supuse următoarele genuri de activitate:

- prestarea serviciilor de transport auto de pasageri, inclusiv în trafic național în regim de taxi, pe curse  urbane/interurbane și în trafic internațional;

- prestarea serviciilor de alimentație publică;

- desfășurarea comerțului electronic;

- prestarea serviciilor de operațiuni de schimb valutar.

„Scopul acestor acțiuni este sporirea nivelului de informare și conformare a contribuabililor, combaterea fenomenului de neutilizare a echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar și a altor încălcări ale legislației în vigoare”, explică instituția.

Totodată, fiscul anunță că va efectua și în decembrie controale fiscale în temeiul petițiilor, sesizărilor, reclamațiilor, informațiilor din mass-media etc. la contribuabilii a căror activitate „întrunește riscuri de neconformare fiscală”.