CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Criva-Mamaliga și-a sistat temporar activitatea din cauza unor operațiuni speciale desfășurate de Serviciul de Securitate al Ucrainei.
Potrivit Poliției de Frontieră, punctul de trecere a graniței a fost închis la ora 06:40, astfel cetățenii care vor să ajungă în Ucraina sunt îndemnați să aleagă alte posturi vamale din proximitate: Larga-Kelmențî sau Briceni-Rossoșani.
Deocamndată nu se știe când va fi reluată activitatea la punctul de trecere Criva-Mamaliga.
Poliția de Frontieră anunță că va reveni cu un anunț în acest sens după încheierea operațiunilor desfășurate de agenții de securitate ai Ucrainei.