CHIȘINĂU, 25 nov – Sputnik. Președintele Igor Dodon a avut luni, 25 noiembrie, o întrevedere cu directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandr Esaulenco.
„În cadrul dialogului am fost informat despre situația în domeniul securității statului, dar și despre activitatea instituției”, a informat Igor Dodon pe Facebook.
„Am reiterat că SIS este pilonul de bază în sistemul de asigurare a securităţii naţionale şi interesul național trebuie să prevaleze în toate acțiunile acestei instituții”, a adăugat șeful statului.
Igor Dodon nu a oferit detalii despre subiectele discutate cu directorul SIS.
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat la 25 iunie noua conducere a SIS - directorul Alexandr Esaulenco și directorul adjunct, Artur Gumeniuc.