CHIȘINĂU, 20 nov - Sputnik. Memrbii CSP s-au reunit în ședință, în această dimineață, pentru a examina dosarele celor patru candidați la funcția de procuror general. Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit că cea de-a doua etapă a concursului, proba interviului, se va desfășura pe 28 noiembrie, la ora 10:00, în sala de ședință a CSP.
Membrii CSP au solicitat Agenției Naționale de Integritate să prezinte certificate care ar confirma integritatea pretendenților la fotoliul de procuror-șef, iar de la CNA Consiliul așteaptă certificate de cazier judiciar. În același timp, CSP i-a cerut Serviciului de Informații și Securitate să verifice dacă nu există factori de risc în cazul celor patru candidați.
CSP a primit lista scurtă a candidaților selectați în baza concursului organizat de comisia de experți, în frunte cu fostul ministru al Justiției Olesea Stamate. Anterior, rezultatele acestui concurs au fost anulate de predecesoarea lui Fadei Nagacevschi.
Anterior, noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că nu au existat motive pentru anularea concursului de selectare a candidaților la funcția de procuror general. El a precizat că decizia a fost luată de predecesoarea sa, Olesea Stamate, cu încălcarea legii.
Cine este Vladislav Gribincea, candidat la funcția de procuror general>>>
În context, ministrul a declarat că legea îl obligă să recunoască rezultatele comisiei de experți și să transmită candidaturile la CSP. Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo sunt cei patru pretendenți care au fost propuși Consiliului Superior al Procurorilor spre examinare.