Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Răzbunare în stil mafiot: Iată ce grozăvii făcea o grupare criminală din Chișinău

Trei bărbați au fost reținuți și plasați în arest preventiv, după ce ar fi maltratat și șantajat un bărbat de 32 de ani din Chișinău.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 nov - Sputnik. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că au fost reținute trei persoane pentru că ar fi maltratat un bărbat de 32 de ani din Chișinău și ar fi pretins de la el 2.000 de euro.

Caz strigător la cer: Ce a pățit șoferul unei ambulanțe din Chișinău

În acest fel, suspecții au încercat să se răzbune pe victimă pentru că aceasta i-ar fi denunțat anterior autorităților din Rusia pentru o presupusă infracțiune. Bănuiții sunt acuzați că l-au bătut pe bărbat cu bestialitate și l-au deposedat de mașină. Automobilul a fost sustras pentru a servi drept garanție până la achitarea sumei de bani care a fost cerută. 

Cei trei ar fi amenințat victima că va fi maltratată din nou, dacă va anunța poliția despre cele întâmplate. 

Suspecții ar face parte dintr-o grupare criminală și au vârste cuprinse între 25 și 30 de ani. Toți trei au mai fost anterior certați cu legea. Unul dintre membrii grupării a fost reținut în flagrant, în timp ce primea o parte din suma pretinsă. 

Oamenii legii au descins la domiciliile bănuiților, unde au descoperit arme, muniții și droguri. În cadrul perchezițiilor, au fost reținuți ceilalți doi suspecți. La solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău a dispus plasarea suspecților în arest preventiv. Ei riscă până la 10 ani de închisoare.