CHIȘINĂU, 19 nov - Sputnik. Ministrul Justiției a declarat că a discutat ieri la telefon cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio. El a precizat că a stabilit o întrevedere cu el pentru ziua de luni, 25 noiembrie, la Strasbourg, pentru a elucida situația cu privire la proiectul de reformare a Curții Supreme de Justiție și a Procuraturii Republicii Moldova.
”Mi-a spus că, în principiu, până la sfârșitul acestei săptămâni, membrii Comisiei de la Veneția au capacitatea de a examina proiectul cu privire la reforma CSJ. Ne-a recomandat să ne ”grăbim încet”, pentru ca procesul de reformare să fie cu respectarea tuturor principiilor democratice”, a menționat Fadei Nagacevschi.
Ieri, pe pagina Ministerului Justiției a fost publicat raportul OSCE cu privire la proiectul de reformă a CSJ, elaborat de Guvernul Sandu, care prevede introducerea unui mecanism de testare a judecătorilor de către experți din afara sistemului judiciar.
În raportul de expertiză al Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului se menționează că procedurile de elaborare a mecanismului de evaluare extraordinară a judecătorilor nu se aliniază la principiile democratice.
Fadei Nagacevschi a declarat că a instituit un grup de lucru format din judecători, avocați, reprezentanți ai mediului academic și ai ministerului pe care îl conduce, pentru a elabora un nou concept al reformei justiției.