Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Prima vizită a premierului Ion Chicu – Moscova, București sau Bruxelles?

După învestirea guvernului condus de Ion Chicu, multă lume se întreabă unde ar putea efectua prima sa vizită oficială noul șef al Executivului de la Chișinău.
Sputnik

CHIȘINĂU, 16 nov - Sputnik. Asta în condițiile în care, până la ocuparea acestui fotoliu, Chicu a deținut funcția de consilier al președintelui Igor Dodon pe domeniul economic, iar până la asta, a făcut parte din Guvernul lui Pavel Filip, Executiv care se declara proeuropean. 

Politologul Victor Stepaniuc este de părere că prima vizită oficială a premierul nou învestit ar trebui să fie la Moscova.

”Sunt trei probleme ce trebuie a fi rezolvate la Moscova. De aceea, o vizită la Moscova ar fi necesară. Cu toate acestea, premierul nu trebuie să uite de vecini. El trebuie să meargă la Kiev, București și Bruxelles”, spune Victor Stepaniuc.

Analistul Roman Mihăieș spune că noul premier ar trebui să găsească un echilibru între Est și Vest și să rezolve mai multe probleme. 

”Premierul trebuie să rezolve urgent câteva probleme grave. Aprovizionarea cu gaze naturale - asta necesită discuții cu Moscova, Bruxelles și Kiev. Chicu trebuie să înțeleagă o chestie – orice decizie va trebui negociată la PD și la PSRM”, spune Mihăieș.

Democrații, cei care și-au dat votul pentru noul cabinet de miniștri, spun că pentru ei contează mai puțin unde va avea loc prima vizită a premierului Ion Chicu, ci este mult mai important să fie rezolvate problemele prioritare de pe agenda țării. Cel puțin asta declară deputatul PD Eugeniu Nichiforciuc.

„Contează absolut toți pașii care vor fi întreprinși. Este important ca inițial să se facă ordine în ministere, în Republica Moldova, iar dacă cetățenii vor simți schimbări pozitive, atunci nu va conta unde domnul Chicu va întreprinde prima sa vizită – către Est sau către Vest”, spune Eugeniu Nichiforciuc.

De altă parte, deputatul socialist Grigore Novac spune că, deși nu este atât de important unde va merge în prima sa vizită premierul Ion Chicu, ar fi necesar să meargă într-o primă vizită oficială la Moscova, întrucât sunt probleme importante ce trebuie rezolvate urgent. Cum ar fi cea a livrărilor de gaze naturale, dar și cele ale transportatorilor care întâmpină mari probleme la export.

„Eu consider că este prioritar, chiar în regim de urgență, prima vizită a premierului Ion Chicu să fie la Moscova, pentru că trebuie să fie rezolvate problemele transportatorilor. De altfel, probleme pe care trebuia să le rezolve fostul ministru al Economiei. Totodată, e necesar să fie rezolvată și problema livrării gazelor naturale. De aceea, vizita la Moscova e mai mult decât necesară”, spune Novac.

Amintim că prima vizită a premierului Maia Sandu a fost la București. Și fostul prim-ministru Pavel Filip a efectuat prima sa vizită oficială în Capitala României.