CHIȘINĂU, 13 nov - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a purtat miercuri, 13 noiembrie, consultări cu fracțiunile parlamentare în vederea instituirii unui nou Guvern, după ce Cabinetul de Miniștri condus de Maia Sandu a fost demis prin moțiune de cenzură.
Consultările au avut loc la Reședința de Stat, în ordinea următoare: ora 10:00 - PSRM, ora 11:00 - Blocul ACUM, ora 12:00 - Partidul Democrat, ora 13:00 - Fracțiunea Șor.
După consultări, șeful statului a declarat că alegerile parlamentare anticipate ar putea fi evitate prin două scenarii, fie prin crearea unei majorități parlamentare stabile, doar dintre socialiști și Blocul ACUM, fie prin numirea unui Guvern de tehnocrați propus de președinte.