Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Primele declarații ale Maiei Sandu după adoptarea moțiunii de cenzură

Maia Sandu a declarat că nu a fost surprinsă de votul de astăzi și le-a sugerat celor care au demis Guvernul să-și asume responsabilitatea pentru criza politică.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 nov - Sputnik. Liderul PAS, Maia Sandu, a fost întrebată de jurnaliști ce are de gând să facă după adoptarea moțiunii de cenzură.

”Vom continua să muncim, să luptăm și în stradă, și pe baricade. Este clar că trebuie să scăpăm acum de următoarea urgie. A existat o speranță că se vor găsi deputați responsabili în rândul PSRM și PDM. Le-a fost frică de reforma justiției și au decis să demită Guvernul. Să-și asume responsabilitatea cei care au provocat această demisie!”, a răspuns Maia Sandu.

Premierul demisionar a exclus posibilitatea formării unei noi coaliții între Blocul ACUM și PSRM și a precizat că nu va mai purta discuții cu cei care nu ar susține reforma justiției. Maia Sandu a mai fost întrebată de ce Cabinetul de Miniștri a aprobat, dimineață, în mare grabă peste 20 de proiecte. 

Guvernul Sandu a fost demis - ședința Parlamentului, în imagini

”Aceste proiecte au fost gata pentru vot astăzi. Le-am aprobat astăzi, pentru că sunt proiecte importante, proiecte care le vor strica schemele unor personaje, de exemplu cel cu Metalferos sau cel care demonopolizează transportul și exportul de cereale. Neavând încredere în guvernul pe care îl va forma PD și PSRM, am insistat să votăm aceste legi astăzi”, a precizat liderul PAS.