Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Macabru: Un bărbat i-ar fi dat foc amicului de pahar și ar fi ascuns cadavrul în beci

Caz cutremurător în localitatea Țânțăreni din raionul Anenii Noi. Cadavrul carbonizat al unui bărbat de 54 de ani a fost găsit în pivnița casei sale. Un vecin de-al victimei a descoperit corpul neînsuflețit și a sunat la poliție.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 nov - Sputnik. Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru Sputnik Moldova că trupul neînsuflețit a fost găsit duminică și a fost preluat pentru efectuarea expertizei medico-legale. 

Moarte teribilă: Un bărbat a fost găsit carbonizat în casă

Oamenii legii au stabilit că victima locuia singură, iar cadavrul acestuia a fost incendiat și lăsat să zacă în beciul casei sale mai bine de șapte zile. Poliția a identificat și un suspect. Este vorba despre un bărbat din localitatea Șerpeni, raionul Anenii Noi, care a mai fost anterior judecat.

Acesta ar fi băut împreună cu victima, iar ulterior i-ar fi dat foc amicului său de pahar. Ulterior, ar fi ascuns cadavrul carbonizat în beci. Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.