Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce le propune Ministerul Economiei transportatorilor către CSI

Ministerul Economiei a publicat pe site-ul oficial răspunsul la petiția unui grup de transportatori. Ministerul sugerează că transportatorii care aveau ca destinație doar piețele CSI ar trebui să privească și spre piețele din UE.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 nov - Sputnik. Ministerul Economiei și Infrastructurii publică șapte răspunsuri-comentarii la șapte probleme formulate de transportatori.

În câteva chestiuni, ministerul răspunde că problema nu este de competența sa, în altele - că aspectul este reglementat prin lege.

Transportatorii au cerut, în petiția lor, „liberalizarea pieței spre țările CSI și UE”.

Și iată ce răspunde Ministerul Economiei și Infrastructurii: „Uniunea Europeană este cea mai mare piață de desfacere, reprezentând aproximativ 70% din exporturile noastre. (...) Apropierea de UE a stimulat economia noastră, iar acest stimulent trebuie să motiveze și restul transportatorilor care folosesc doar o piață de desfacere”.

Astfel, ministerul le sugerează transportatorilor care aveau ca destinație piețele CSI să privească și spre piețele din UE.

„La fel, avem o colaborare strânsă și cu țările CSI, prin intermediul unui Acord privind Zona de Comerț Liber din cadrul CSI, unde transportatorii au toate pârghiile necesare să folosească oportunitățile și de pe piața Belarus, Kazahstan sau Tadjikistan”, adaugă Ministerul Economiei.

Transportatorii sunt în culmea disperării: Vor protesta până vor fi auziți - Video

Reamintim că, pe 1 noiembrie, transportatorii au declanșat un protest din motivul că nu pot obține autorizații suficiente pentru transportarea în Rusia a fructelor și legumelor.

Consilierul prezidențial pe probleme economice, Ion Chicu, fost ministru al Finanțelor în guvernul anterior, a învinuit Ministerul Economiei de situația creată. Mai mult, consilierul președintelui Igor Dodon suspectează o încercare de a sabota exporturile Republicii Moldova către Rusia și alte piețe din CSI. Prin răspunsul său, Ministerul Economiei practic confirmă concluzia lui Ion Chicu.

De asemenea, transportatorii au cerut în petiția lor „transparență în procesul de repartizare și eliberare a autorizațiilor de Transport Internațional de mărfuri”.

Ministerul le răspunde că Agenția Națională Transport Auto (ANTA) „eliberează autorizațiile în strictă conformitate cu prevederile Codului Transporturilor Rutiere. Procedura de eliberare se face la Ghișeul ANTA în mod electronic” și, „de asemenea, s-au întreprins un șir de măsuri pentru combaterea corupției”.

„Se preconizează ca în viitorul apropiat să se dezvolte un sistem eficient de eliberare și monitorizare a autorizațiilor pentru transportul rutier internațional”, completează ministerul.