CHIȘINĂU, 9 nov – Sputnik. Vicepreședintele organizației naționaliste ucrainene UNA-UNSO, Igor Mazur, a fost reținut în Polonia, anunță ombudsmanul ucrainean, Ludmila Denisova.
"Potrivit informațiilor existente, consulul ucrainean nu are acces la el și nu i se oferă un avocat. Luni, 11 noiembrie, în orașul Holm urmează să fie luată decizia cu privire la arestarea lui preventivă și extrădarea lui în Rusia", a anunțat Denisova sâmbătă într-un mesaj pe Facebook.
Ombdusmanul a îndemnat MAE al Ucrainei să contribuie la eliberarea lui Mazur.
Deputatul din Rada Supremă, din partea partidului fostului președinte Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, Irina Friz, a anunțat că Mazur s-a întâlnit deja cu consulul ucrainean, fiindu-i oferită asistența juridică.
“Niciodată statul polonez nu i-a extrădat pe ucraineni Rusiei... În următoarele zile trebuie să facem totul pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Ne-am adresat și deputaților polonezi de a nu admite acțiuni ale Rusiei în raport cu ucraineni”, a scris Friz pe Facebook.