Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Semne că am suferit un accident vascular cerebral: Cum ne salvăm viața

Medicul neurolog Alexandru Gasnaș a explicat, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, care sunt semnele accidentului vascular cerebral.
Sputnik
Semne că am suferit un accident vascular cerebral: Cum ne salvăm viața

Dacă nu ne-a reușit să prevenim Accidentul Vascular Cerebral (AVC), atunci mai avem încă o posibilitate de a ne salva – să ajungem cât mai urgent la medic. De reținut: după trei ore de la atacul cerebral, șansele de supraviețuire sau reabilitare sunt minime.

În acest context, este crucial de a cunoaște semnele AVC: slăbiciune, dificultate de deplasare și de exprimare coerentă a gândurilor, tulburare de vedere, durere de cap severă. Dacă avem astfel de stări, nu vom aștepta să treacă și nici nu vom administra pastile. Vom solicita imediat ajutorul medical de urgență la 112.

Dacă însă în această situație se află altcineva, cum realizăm că a suferit un AVC? Pentru că în cazul unor simptome acute, bolnavul nu va fi în stare să ne explice ce simte. Iată ce sfat ne oferă medicul neurolog Alexandru Gasnaș:

”Întrebați persoana cum se numește. Dacă nu are dereglări de vorbire, rugați-o să ridice mâinile. Dacă nu reușește, ar fi un indiciu că a suferit un AVC. Alte semne ar fi: dereglări de echilibru, tulburări de vedere, trăsături asimetrice ale feții, pierderea cunoștinței”, a explicat Alexandru Gasnaș.

În acest caz, vom poziționa persoana într-o poziție comodă, șezândă sau semi-șezândă. De asemenea, nu-i vom oferi apă sau pastile, pentru că se poate îneca. Vom apela 112 și vom supraveghea bolnavul până la sosirea ambulanței.  

”Nu-i vom administra nimic, nici măcar pastile pentru coborârea tensiunii arteriale. O persoană cu AVC are nevoie de ajutor medical de urgență, imediat după atacul cerebral. Avem echipe medicale care sunt pregătite să acorde ajutor în astfel de cazuri”, a precizat  Alexandru Gasnaș.

Există două tipuri de Accidente Vasculare Cerebrale (AVC): ischemic și hemoragic. AVC ischemic apare atunci când este întreruptă alimentarea sangvină a creierului, din cauza unui cheag de sânge din arteră. AVC hemoragic este rezultatul unei sângerări în interiorul creierului, declanșată de ruperea unui anevrism (dilatarea pereților arterei) sau de tensiunea arteriala crescută.