Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Nucleară de la Budapesta: Viktor Orban a pierdut… după 10 ani!

”Cabinetul său este susţinut de o economie puternică, o retorică acerbă anti-imigraţie şi de o creştere semnificativă a salariilor”
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 oct - Sputnik, Evan Răutu. FIDESZ, partidul premierului ungar Viktor Orban a fost învins ieri în importantele alegeri municipale de la Budapesta.

Candidatul de centru stânga, Karacsony Gergelym susținut de opoziţia unită, l-a învins pe edilul șef în funcție, Tarlos Istvan – primar din 2010!

Rezultatele sunt parțiale – în cursul nopții, cu peste 80 % din voturile numărate, Karacsony a obţinut 50,6%, în timp ce Tarlos a avut doar 44,3%

”La nivel naţional, rezultatul este bun, dar la Budapesta trebuie să ne gândim”, a afirmat Tarlos într-o conferinţă de presă, recunoscându-și înfrângerea și felicitându-l pe contracandidatul său: ”Budapesta a decis astăzi să-l aleagă pe Karacsony”.

Presa comentează însă că înfrângerea din Capitală nu-l va afecta pe Viktor Orban la nivel naţional ”deoarece cabinetul său este susţinut de o economie puternică, o retorică acerbă anti-imigraţie şi de o creştere semnificativă a salariilor”, scrie Agerpres, precizând că FIDESZ ”rămâne popular în zonele rurale”.

Duminică, în Ungaria au avut loc alegeri locale, în care circa opt milioane de cetăţeni au ales primarii şi consilierii în peste 3.000 de localităţi şi districte din cele 19 provincii. În Ungaria, mandatele locale sunt de 5 ani.