Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

De ce unele mașini procurate la mâna a două sunt „sicrie în așteptare”

Accidentul de la Buiucani, soldat cu moartea șoferiței și a pasagerului, demonstrează că unele mașini procurate la mâna a doua sunt „sicrie în așteptare”. Explicația expertului auto Ilie Toma.
Sputnik
De ce unele mașini procurate la mâna a două sunt „sicrie în așteptare”

Tragicul accident din sectorul Buiucani al Capitalei, soldat cu moartea celor două persoane aflate în mașina de model Porsche Cayenne, scoate la iveală nu doar tabloul unei mentalităţi defecte şi a unui sistem care încă n-a dezrădăcinat această mentalitate, ci și demonstrează cum unele mașini procurate la mâna a doua care, aparent arată bine și fălos, așa cum este primit la moldoveni, în realitate sunt adevărate „sicrie în așteptare”.

De ce „sicrie în așteptare”? Deoarece majoritatea automobilelor aduse de peste hotare, care anterior au fost implicate în accidente grave, nu au airbag-uri. Respectiv, în cazul unui accident mai dur, aceste mașini nu pot decât să asigure moartea celor care se află în interior. Lucru întâmplat și cu cele două persoane aflate în mașina Porsche Cayenne, care nu ar fi avut airbag-urile.

„În cazul în care cumperi un automobil care deja a fost accidentat, acest automobil nu te va mai proteja dacă nimerești într-un accident dur. Mai mult, mașinile care deja au fost implicate în accidente nu fac decât să garanteze moartea celor din interior, în caz că sunt implicate în accidente, de aia le-am numit sicrie în așteptare”, a declarat Ilie Toma pentru Sputnik Moldova.

Cert este că piața auto din Moldova abundă în mașini la mâna a doua fără airbag-uri.

Filmul teribilului accident din sectorul Buiucani al Capitalei - Foto

„Majoritatea celor care aduc pe bandă rulantă automobile accidentate de peste hotare nu le pun airbag-urile deoarece procedura este foarte costisitoare. Așa că ei preferă să mimeze prezența airbag-urilor pentru a câștiga cât mai mult la vânzarea automobilului. Cei care vor să se asigure că mașina pe care o procură are airbag-urile trebuie să se apropie pentru o simplă verificare la service-ul auto al mărcii respective. Procedura nu durează mult și nici nu este costisitoare. Este vorba de câteva sute de lei. Doar așa cei care procură automobile se pot asigura”, a adăugat Ilie Toma.

Desigur, atât șoferița automobilului Porsche Cayenne, care a provocat tragicul accident de pe strada Alba-Iulia, cât și pasagerul nu aveau nici centurile de siguranță cuplate.  

„Să-i explici cuiva în anul 2019 cât de importantă este cuplarea centurii de siguranță e ca și cum a-i explica importanța spălării pe dinți. Este atât de elimentar și atât de important să cuplăm centura că nici nu e nevoie de mari explicații...”, a declarat expertul auto Ilie Toma pentru Sputnik Moldova.

Precizăm că șoferița Porsche-ului, care a provocat tragicul accident din data de 30 septembrie, de pe strada Alba-Iulia, a decedat în această dimineață, pe patul de spital, la opt zile de luptă între viață și moarte. De menționat este că la momentul producerii accidentului, atât ea, cât și pasagerul de alături nu aveau cuplate centurile. Mai mult, femeia era biată criță. De precizat este că pasagerul de alături a murit pe loc, iar 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.