Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Femeie lovită pe trecerea de pietoni, lângă Sala cu Orgă: Poliția oferă detalii

O tânără a fost lovită aseară de o mașină în centrul Chișinăului, pe trecerea de pietoni. Deocamdată, Poliția nu este în măsură să precizeze cât de grav a fost traumatizată femeia și dacă era în stare de ebrietate. Ce povestesc martorii oculari.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 oct – Sputnik. O tânără de 22 de ani a fost lovită aseară de un autoturism „Mitsubishi” în centrul Chișinăului.

Femeia s-a ales cu leziuni corporale și a fost preluată de un echipaj medical chemat la fața locului, a precizat ofițerul de presă al Poliției Chișinău Svetlana Scripnic, solicitată de Sputnik.

Accidentul s-a produs la orele 22:20, pe trecerea de pietoni, pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în apropierea Sălii cu Orgă (lângă Primăria Chișinău), potrivit Poliției.

Inițial, presa informase că impactul s-a produs în afara trecerii de pietoni.

„Urmează a fi stabilită gravitatea traumatismelor, iar ulterior șoferul să fie tras la răspundere”, a precizat Svetlana Scripnic.

Deocamdată, Poliția a evitat să precizeze dacă tânăra implicată în accident se afla în stare de ebrietate, dar expertiza medico-legală ar trebui să elucideze acest aspect.

Șoferița Porsche-ului și un pasager din troleibuz sunt în stare gravă

Potrivit relatărilor unor martori oculari pentru presă, neconfirmate de Poliție, tânăra ar fi fost aruncată la o distanță de 2-3 metri în urma impactului. Ea ar fi încercat să traverseze strada împreună cu bărbatul ce o însoțea. Bărbatul ar fi reușit să se ferească din fața mașinii, dar tânăra a fost lovită de autoturism.

Conducătorul auto a declarat posturilor de televiziune locale că se deplasa cu o viteză de aproximativ 55 de km la oră și a frânat cu întârziere pentru că nu a observat femeia din cauza troleibuzului aflat în paralel cu mașina sa.

Conducătorul auto a mai afirmat că fata ar fi scăpat câteva sticle de bere din mână când a fost lovită și că atunci când a încercat să-i acorde primul ajutor, „patru băieți”, prieteni de-ai ei, ar fi început să-l bată.

Însoțitorul femeii și presupușii prieteni au dat vina pe șofer în discuțiile cu presa.