Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cetățenii așteaptă o muncă serioasă și măsuri decisive din partea Guvernului

Dezoligarhizarea este unul dintre cei mai importanți pași întreprinși de actualul Guvern al Moldovei, însă celelalte măsuri economice pe care le-a întreprins nu dau deocamdată rezultate, a declarat expertul în economie Tatiana Lariușina.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 sept – Sputnik. O sută de zile nu este un termen prea mare pentru a deduce niște concluzii ferme privind eficiența activității noului Guvern, însă putem face anumite totaluri ale realizărilor obținute până la ora actuală.

Va crește sau nu numărul ministerelor: Ce spune Maia Sandu

În opinia economistei Tatiana Lariușina, merită de menționat, în primul rând, măsurile întreprinse în scopul dezoligarhizării, deși efectele sunt deocamdată puțin vizibile și este necesară în continuare o muncă sistematică pentru a obține într-adevăr un anumit rezultat.

„Cu părere de rău, se acordă puțină atenție vechilor probleme care se răsfrâng nefast asupra climatului de afaceri și, în primul rând, asupra concurenței”, a spus economista în studioul radio Sputnik Moldova.

Potrivit expertului, Consiliul pentru Politica Antimonopol și-a compromis activitatea de fapt, iar monopolizarea care poate fi observată în economia Moldovei influențează negativ condițiile de dezvoltare a afacerilor și costul tranzacțiilor.

„Noi avem foarte puține afaceri competitive, libere, care să nu fie parte a unui mare holding dominant în economie. Aceasta este o situație foarte toxică ce nu poate fi înlăturată într-o sută de zile”, a menționat Lariușina.

Se pare că actuala guvernare s-a pomenit cu mult mai multe probleme și cu resurse puține, ceea ce era de așteptat, consideră economista. Cu toate acestea, noul Guvern și-a demonstrat fermitatea. Prin urmare, rămâne să sperăm că va reuși să pună la punct un nou stil de conducere, care să țină cont de interesele tuturor participanților pieței, inclusiv de cunoștințele și resursele acestora.

Însă principalul indicator al neîncrederii față de orientarea activității declarată de Guvern este comportamentul investitorilor străini care nu se grăbesc să vină în țara noastră.