Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Kiselev spune de ce Sputnik este lider în mai multe țări ale CSI și în Moldova

Directorul general al AIP „Rossia segodnia”, Dmitri Kiselev, a spus, în cadrul forumului Uniunii Jurnaliștilor „Вся Россия” („Întreaga Rusie”) care se desfășoară la Soci, cum funcționează agențiile Sputnik în spațiul postsovietic.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 sept – Sputnik. Trendul din străinătate al Agenției Internaționale de Presă „Rossia segodnia” este Sputnik care pune la dispoziție o informație alternativă, relatând zi de zi ce se întâmplă în lume și în Rusia, a declarat în cadrul forumului jurnaliștilor directorul general al AIP „Rossia segodnia”, Dmitri Kiselev.

A fost blocat contul Margaritei Simonian pe Facebook

„Sputnik este brendul din străinătate al agenției noastre. Noi suntem primii în Abhazia, Kirghizia, Moldova; suntem în topurile din Azerbaidjan, Armenia, Belarus. Sputnik este o redacție profesionistă formată din jurnaliști locali”, a subliniat Kiselev.  

Răspunzând la întrebarea privind războiul informațional din lume, directorul general al agenției a menționat că nu se așteaptă la „pacturi de neagresiune”, iar o asemenea atitudine față de Rusia este avantajoasă pentru alte țări, inclusiv din punct de vedere economic. Totodată, în străinătate sunt atacați jurnaliștii ruși.

„Ne învinuiesc că suntem propagandiști. Încep să-i persecute pe jurnaliștii noștri și spun: „RT, Sputnik – aceștia nu sunt jurnaliști, aceștia sunt propagandiști. Trebuie izgoniți din breaslă…” Încrâncenarea în jurul jurnaliștilor ruși și a jurnalisticii ruse a apărut după ce noi am început să câștigăm. Acum 15 ani toată lumea spunea că noi vom pierde războiul informațional. Iar acum nu-l pierdem. Avem un sentiment absolut al superiorității morale și profesionale”, a declarat Kiselev.

Acesta a precizat că a fi jurnalist înseamnă o responsabilitate enormă.

„Profesia noastră este cea mai fericită din lume, pentru că noi aflăm primii ce se întâmplă pe glob. Aceasta este o oportunitate colosală și o responsabilitate colosală”, a subliniat directorul general al AIP „Rossia segodnia”.