Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

A fost sau nu reforma Guvernului un eșec - Ce spune premierul Maia Sandu

Premierul Maia Sandu critică deciziile luate de fostul partid de guvernământ de a comasa mai multe ministere. Sandu spune că reforma administrației centrale a fost un populism care nu a dus nici la reducerea cheltuielilor, nici la eficientizarea procesului.
Sputnik

Premierul a spus că unele ministere gestionează prea multe domenii. Totodată Maia Sandu mai spune că are încredere în echipa guvernamentală și că la ora actuală nu se pune încă problema evaluării miniștrilor. Referindu-se la reforma Executivului realizată de Partidul Democrat, premierul a declarat că eficiența administrației centrale nu a crescut, iar cheltuielile nu s-au redus.

„A fost un populism al Partidului Democrat când au vrut să demonstreze Reforma Administrației Publice Centrale. Au fost aglomerate mai multe instituții ca să se facă anumite lucruri mai dificil. Pe timpul PDM, Guvernul nu era Guvern în adevăratul sens al cuvântului. Politicile se scriau în altă parte și erau aduse pe masa miniștrilor pentru a fi semnate. Nu am pretenții la colegii mei. Este cel mai onest Guvern pe care Republica Moldova l-a avut vreodată. Nu am pretenții și nici nu pot să am la secretarii de stat, pentru că au fost angajați de o săptămână - două. Ne-a luat timp să scăpăm de oamenii PD-ului. Echipele abia se formează. De acum încolo o să ne fie mai ușor”, a declarat Maia Sandu.

Premierul mai spune că schimbarea organigramei Guvernului și separarea unor ministere ține exclusiv de decizia politică în cadrul coaliției.

„Problema separării ministerelor trebuie luată la nivel politic, la Parlament. Este o decizie care depășește Guvernul. A fost o decizie foarte proastă - comasarea Ministerului Sănătății cu cel al Muncii și Protecției Sociale. Sunt lucruri diferite și prin această decizie s-a subminat poziția Ministerului Protecției Sociale, că suntem o țară săracă. La fel și la Mediu, că avem multe probleme de mediu. Vrem să facem o prioritate din soluționarea acestor probleme”, a mai precizat Maia Sandu.

Legea cu privire la reforma Guvernului, adoptată în 2017, a prevăzut reducerea de aproape două ori a numărului de ministere - de la 16 la 9.

Autor: Eduard Maciac