Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vladimir Bolea: Conducătorii deștepți construiesc punți, iar cei proști - garduri

La Chișinău, a avut loc ce-a de-a doua ediție a forumului Economic Moldo-Rus, la care, oamenii de afaceri din Moldova aut putut stabili noi oportunități de dezvoltare a afacerilor.
Sputnik
Vladimir Bolea: Conducătorii deștepți construiesc punți, iar cei proști - garduri

La eveniment a fost prezent și deputatul PAS/blocul ACUM Vladimir Bolea, care a declarat că Forumul Economic Moldo-Rus este un bun prilej pentru oamenii de afaceri din Moldova de a construi noi punți. Totodată, Bolea a menționat că  țara noastră nu a exploatat nimic din acordurile semnate la nivel oficial cu alte state și prin acest fapt se explică și eșecurile de ordin economic pe care le are în palmares Republica Moldova.   

”La întrevederea cu președintele Parlamentului Chinei, el a spus un lucru: Conducătorii deștepți (când statul lor se află în stare de criză, așa cum e Moldova) construiesc punți, cei proști construiesc garduri. Forumul Economic este o posibilitate pentru oamenii de afaceri din Moldova să construiască punți. Cetățenii din Moldova, oamenii de afaceri de aici, nu exploatează nimic din ceea ce are semnat la nivel oficial Republica Moldova, iar acest lucru este vizibil prin faptul că țara noastră nu se dezvoltă la nivel economic”, spune Vladimir Bolea.

Vladimir Bolea susține că una dintre succesele actualei guvernări este distrugerea barierelor pe care le avea Republica Moldova cu lumea externă. Mai mult, deputatul a adăugat că interesul național ar trebui să prevaleze de fiecare dată.

”Noi am distrus blocajul internațional în care se afla Republica Moldova. Spre marea mea bucurie, noi ne uităm cu aceiași ochi și către est, și către vest. Noi începem să construim o guvernare bazată pe interesul național. Pe mine mă interesează ca autoritățile Republicii Moldova, la nivelul premierului, ministrului Economie, președintele Parlamentului și deputații, să vorbească despre interesul țării noastre în relația cu partenerii noștri externi și nu invers, întrucât atunci când vorbim despre interesele FMI în Moldova este o chestie, iar când vorbim despre interesele Moldovei în raport cu Fondul Monetar Internațional este cu totul altceva”, spune Vladimir Bolea.  

Deputatul și-a exprimat speranța că relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă se vor îmbunătăți.

Autor: Tatiana Cebotari