Potrivit prevederilor legale, un părinte care își însoțește copiii minori peste hotare nu are nevoie de acordul celuilalt părinte în cazul în care perioada de ședere nu depășește trei luni.
"Acordul ambilor părinți este necesar doar în cazul în care minorul pleacă să se stabilească cu domiciliul în străinătate sau se cunoaște faptul că se vor afla pe teritoriul altei țări o perioadă mai mare de trei luni. În aceste cazuri, este obligatoriu să aveți acordul celuilalt părinte, autentificat notarial", a subliniat Olesea Harti.
Mai mult, dacă planificați o călătorie cu copiii minori, trebuie să vă asigurați neapărat că pașaportul este valabil și este perfectat pe numele lor. Din anul 2011, fotografia și datele copilului nu se mai plasează în pașaportul părinților.
Baza juridică ce stabilește condițiile la ieșirea din și intrarea în Republica Moldova este reglementată de Legea nr. 269 cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova.