Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce fac procurorii de dimineață: 11 percheziții, 5 reținuți și milioane de lei - Video

Cinci persoane au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate astăzi de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acestea au prejudiciat statul cu zeci de milioane de lei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 sept – Sputnik. Prejudiciu de peste 30 de milioane de lei adus bugetului de stat de către un grup criminal organizat destructurat de procurori. Oamenii legii au efectuat astăzi 11 percheziții, în urma cărora cinci persoane au fost reținute pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Acestea au avut sau au funcții de conducere în întreprinderea implicată în schema criminală. Grupul criminal organizat era specializat în vânzarea mobilei și a produselor de carne și acționa în Chișinău, Ungheni și în alte localități din țară.

În urma investigațiilor s-a descoperit că nu exista o evidență contabilă corectă din comercializarea bunurilor. Mai mult, salariile angajaților erau achitate în plic. În baza investigațiilor efectuate, procurorii PCCOCS au dat în vileag faptul că din banii proveniți din evaziune fiscală, membrii grupului și-au luat în proprietate 4 imobile și 10 automobile, inclusiv de lux. Alte informații vor fi oferite ulterior.

Perchezițiile au fost efectuate de către PCCOCS de comun acord cu Inspectoratul Național de Investigații și Serviciul Vamal.