Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Igor Dodon: Ideologia nu trebuie ridicată la nivelul politicii de stat

Șeful statului consideră că decizia Guvernului de a decreta zi de doliu național a fost una ideologică.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 aug – Sputnik. Decizia guvernului de a decreta doliu național în ajunul sărbătoririi Zilei eliberării Moldovei de fascism a fost una ideologică, a declarat Igor Dodon într-un interviu pentru un post local de televiziune.

Dodon s-a arătat nedumerit de faptul că membrii Guvernului nu s-au putut abține de a promova ideologia pe care o împărtășesc folosind posturile pe care le dețin.

Dodon a menționat că, spre deosebire de membrii Guvernului, el nu a decretat ziua de 24 august – ziua eliberării Moldovei de fascism, drept sărbătoare de stat.

"Eu nu am semnat un decret prezidențial prin care să institui sărbătoare națională în data de 24 august. Probabil că trebuia să o fac. Eu nu am folosit funcția pe care o dețin și dreptul pe care îl am în calitate de președinte pentru că m-am gândit să nu dezbin societatea. Cu toate acestea, noi am organizat un program de amploare de manifestații dedicate acestei sărbători", a spus Dodon.