Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Nu uită de casă: Diaspora vine în ajutorul copiilor nevoiași

Moldovenii din diasporă nu uită de locurile natale şi continuă să investească în satele Moldovei, acolo undea realizează diverse proiecte sociale şi ecologice. Un exemplu demn de urmat este și Elena Mușuc, stabilită de ani buni în Italia.
Sputnik
Nu uită de casă: Diaspora vine în ajutorul copiilor nevoiași

Elena Mușuc reprezintă diaspora moldovenească de la Roma. Femeia locuiește de zece ani în capitala Italiei și administrează o afacere în domeniul designerului vestimentar în centrul Romei. Elena Mușuc a reușit să lanseze propriul brand de haine în care a depus mult suflet, iar o parte din veniturile pe care le obține sunt destinate copiilor orfani sau celor din familii defavorizate din Moldova.

Femeia de afaceri spune că nu se va opri doar la aceste donații și are planuri grandioase pe care speră să le realizeze în viitorul apropiat.

"Mi-am propus să creez în satul meu de baștină un centru pentru bătrâni și pentru copiii din localitate. În același timp vom colabora cu școala orfelinat din satul Bulboaca. Un alt proiect  este despre reciclarea deșeurilor pentru a curăța satele noastre", a spus Mușuc.

Satele ”uitate de Dumnezeu” vor fi salvate - Iată ce planuri au diaspora și APL

Elena Mușuc încearcă să revină acasă de câteva ori pe an. Aceasta și-a exprimat speranța că viața moldovenilor va deveni mai bună și i-a îndemnat pe cei plecați peste hotare să nu rămână indiferenți și să contribuie la prosperitatea acestei țărișoare mici.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.