Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce spune Vladimir Voronin despre actuala componență a Curții Constituționale

Ce spune Vladimir Voronin despre actuala componență a Curții Constituționale și intenția guvernării de a depolitiza această instituție.
Sputnik
Ce spune Vladimir Voronin despre actuala componență a Curții Constituționale

Blocul ACUM și PSRM au ajuns la guvernare promițându-le cetățenilor că vor dezoligarhiza instituțiile statului, însă de la preluarea puterii nu fac decât să-i înlocuiască pe oamenii PD-ului cu proprii exponenți. Declarația îi aparține fostului președinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin și a fost făcută în cadrul emisiunii „Atitudini” de la Radio Sputnik Moldova.

Făcând referire la noua componență a Curții Constituționale, fostul șef al statului spune că, în prezent, instituția nu este nici pe departe independentă, așa cum s-a promis, ci se află sub călcâiul actualei guvernări.

„Cei care astăzi se află la guvernare au vorbit atâta despre actuala componență a CC. Promiteau că instituția va fi depolitizată, dar eu vreau să vă spun că nu s-a depolitizat nimic. Trei dintre acești șase judecători ai Curții Constituționale sunt membri de partid și acest lucru este cunoscut de toată lumea”, spune Vladimir Voronin.

Cert este că, dacă ne uităm cu atenție la modul în care Parlamentul a organizat concursul pentru numirea a doi dintre judecătorii CC, înțelegem că a existat o înțelegere tacită între PSRM și Blocul ACUM, spune fostul președinte.

„17 persoane au depus dosarele la concursul organizat de Parlament. Din acești 17, au trecut doi. Doi oameni foarte onești, care niciodată nu au fost membri ai Partidului Comuniștilor. Pe Eșanu (n.r. Nicolae Eșanu) îl cunosc pentru intervențiile lui – un jurist de forță, pregătit și om corect. Celălalt candidat (n.r. Vladimir Grosu), la fel, un bărbat cumsecade și un jurist foarte bun. După câteva zile, Blocul ACUM și PSRM propun cu totul alte persoane. Cum așa, fără nicio explicație sau ca măcar să fie anulat rezultatul concursul?”, subliniază fostul președinte al Republicii Moldova.

În concluzie:

„Ce văd eu în chestia asta, aici a fost o înțelegere între Dodon (n.r. Igor Dodon) și Blocul ACUM: „Noi, socialiștii, o susținem pe Dominica Manole, iar voi, blocul ACUM, îl susțineți pe Vladimir Țurcan”, adaugă Vladimir Voronin.

Fiind întrebat de credibilitatea hotărârilor ce urmează să fie luate de actuala componență a CC, Vladimir Voronin a răspuns scurt.

„Despre ce fel de corectitudine vorbiți? Hotărârile vor fi influențate, deoarece ei trebuie să lingă mâna celor care i-aU făcut membri ai CC”, conchide Vladimir Voronin.

Autor: Silvia Zavadovschi