Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Producătorii agricoli cer tot mai multe subvenții de la stat

Valoarea subvențiilor solicitate de producătorii agricoli a sporit cu 35 de procente. AIPA a recepționat 2408 cereri în sumă de 458,3 milioane de lei sau cu 7 la sută în creștere comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 aug – Sputnik. Peste 1 662 de cereri de solicitare a sprijinului financiar, în sumă de 251,4 milioane de lei, au fost autorizate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), de la începutul anului și până în prezent.

Astfel, AIPA a recepționat 2408 cereri în sumă de 458,3 milioane de lei sau cu 7 la sută în creștere comparativ cu perioada similară a anului precedent. Valoarea  subvențiilor solicitate de producătorii agricoli a sporit cu 35 de procente.

Totodată, valoarea investițiilor declarate de producătorii agricoli este în ascensiune cu 22,2% și constituie circa 1,58 de miliarde de lei care au generat crearea a 472 de locuri noi de muncă și 761 de locuri de muncă sezoniere.

Cum poți obține 350 de mii de dolari pentru afacere: O șansă pentru agricultorii moldoveni

Cea mai mare pondere a solicitărilor de subvenții din anul 2019 este acordată pentru subvenționarea tehnicii și utilajului agricol, înregistrându-se 978 de cereri, în sumă de 108,5 milioane de lei. Astfel, au fost efectuate investiții pentru procurarea a 1581 de unități de tehnică și utilaj agricol performant, dintre care 87 de unități de tehnică și utilaj agricol No-till și Mini-till.

O creștere a investițiilor este înregistrată și pentru înființarea, modernizarea plantațiilor multianuale și defrișarea celor neproductive –suma subvențiilor solicitate este de 120,1 milioane de lei. Astfel, au fost plantate 2004 ha de livezi: 1653 ha de plantații pomicole, inclusiv 807 ha de culturi nucifere, 322 ha de plantații viticole și 29 ha de plantații de culturi bacifere.

Un alt domeniu primordial în care s-au solicitat subvenții este dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare. Au fost solicitate subvenții de 158 de milioane de lei.

O creștere sporită a investițiilor a fost înregistrată și în sectorul zootehnic, în perioada de referință au fost depuse 89 de cereri de finanțare, dintre care 75 de cereri pentru stimularea investițiilor în renovarea fermelor zootehnice. Suma  subvenției solicitate este de 22,4 milioane de lei și 14 cereri pentru procurarea animalelor de prăsilă în sumă de 5,2 milioane de lei. Au fost modernizate 73 de ferme zootehnice dintre care 11 ferme de bovine, 46 de ferme apicole, 9 ferme avicole, 3 ferme de ovine și caprine, 3 ferme de iepuri de blană și alte animale și 2 ferme de suine.

Totodată, anual, 5% din valoarea Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, ceea ce constituie circa 45 de milioane de lei, sunt direcționate pentru acordarea subvențiilor în avans pentru tineri și femeilor fermieri ce vor lansa pentru prima dată proiecte noi în sectorul agricol.