Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Otravă curată în magazine: Pericolul enorm la care ne expunem copii

În timp ce în Europa sunt luate măsuri pentru interzicerea comercializării acestor produse, la noi ele pot fi procurate liber în piețe și magazine.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 aug – Sputnik. Mai multe jucării de tip slime au fost recunoscute drept periculoase în țările membre ale comunității europene. Acestea au fost raportate prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase.

Alertă: Baloane cu mare risc pentru copii - afectează ficatul și sistemul reproductiv

Problema acestor jucării rezidă în borul care este folosit la fabricarea lor și ”migrarea” respectivei substanțe în timpul utilizării jucăriei.

Astfel, potrivit Centrului Național pentru Protecția Consumatorilor (CNPIEC), ingerarea sau contactul cu o cantitate excesivă de bor dăunează sănătății copiilor, cauzând crampe stomacale sau stări de vomă. Totodată,  sănătatea copiilor este afectată prin deteriorarea sistem de reproducere al acestora.

Borul se găsește în compusul de borax, care se folosește pentru a face slime-ul gros şi lipicios. Anterior, cercetătorii au testat cele mai populare slime-uri vândute de marii retaileri şi au descoperit că 8 din 11 au depășit limita siguranței pentru 300 mg de bor pe kilogram, informează Daily Mail. În unele cazuri, cantitatea depășea  de patru ori limita admisă.

Și dacă cercetătorii atrag atenția asupra pericolului iar Comisia Europeană raportează săptămânal măsuri dispuse de autoritățile publice: Interzicerea comercializării produsului, atunci în Republica Moldova acest pericol nu pare să existe, menționează sursa. Deși această situație contrazice orice logică, dar și bunul simț,  autoritatea competentă de la noi nu a interzis niciun produs de acest fel, subliniază CNPIEC.

In context, specialiștii Centrului le recomandă părinților să evite procurarea acestor produse sau să îngrădească posibilitatea folosiri acestora de către copii.