Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Moldova reprezintă o platformă firească pentru negocierile dintre Rusia și Occident

Moldova poate deveni o platformă pentru dialogul dintre Rusia și Occident, a spus pentru Sputnik Moldova directorul Institutului pentru Probleme Regionale, Dmitri Juravliov.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 aug – Sputnik. Moldova este un teritoriu firesc unde se intersectează interesele Rusiei și ale Occidentului. Anume în acest punct, nu numai că este posibil, dar și necesar ca să se desfășoare negocierile, susține Juravliov. Drept exemplu că Rusia și Occidentul sunt în stare să se înțeleagă și să ajungă la un consens a servit recentul precedent când interesele marilor puteri au coincis în problema privind criza politică din Moldova.

„Avantajele și beneficiile propriilor țări îi fac să ajungă la necesitatea unor acorduri cu privire la viitorul Moldovei. În acest sens, Moldova nu este unică, deoarece și în zona asiatică există țări față de care Rusia și Occidentul au o poziție asemănătoare. Însă anume Moldova ar putea să devină primul exemplu în care acordul a fost unul de succes”, a menționat expertul.

Potrivit acestuia, compromisul la care au recurs Rusia și Occidentul privind Moldova este extrem de util ca exemplu de colaborare reciprocă și modalitate de a purta un dialog constructiv.

„Identificarea unui compromis privind soarta unei mici țări europene ar putea deveni un bun pretext pentru identificarea punctelor de tangență privind cele mai importante probleme”, a declarat Juravliov.