CHIȘINĂU, 13 aug – Sputnik. Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au abordat în cadrul ședințe de luni trei dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă populația țării.
În primul rând, a fost aprobată eliberarea bunurilor din rezervele materiale ale statului în sumă de 276 680 de lei, constând în foi de ardezie și țiglă metalică pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale în raionul Glodeni. Totodată, au fost examinate solicitările autorităților publice locale privind alocarea mijloacelor financiare și materiale pentru alte regiuni afectate în urma ploilor din ultima perioadă. În cadrul CSE s-a stabilit că este necesară o evaluare minuțioasă a tuturor solicitărilor și o prioritizare a intervențiilor.
Un alt subiect ține de acordarea compensațiilor pentru sinistrații din blocul demolat din Otaci, o scară a căruia s-a prăbușit pe 19 iunie, precum și din blocul învecinat. Potrivit președintelui raionului Ocnița, Vasile Romaniuc, sinistrații din blocul demolat primesc compensațiile acordate de Guvern și sunt în căutarea unor noi locuințe. Totodată, în urma unei expertize tehnice s-a constatat că terenul de fundare, pereții și acoperișul clădirii învecinate blocului demolat nu sunt satisfăcătoare și nu se recomandă exploatarea acestuia.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan a declarat în cadrul ședinței că în viitorul apropiat va fi pregătită o Hotărâre de Guvern cu privire la alocarea resurselor financiare și pentru locuitorii celui de-al doilea bloc.
În cadrul aceleiași ședințe a fost aprobat Planul detaliat de măsuri urgente pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane.
Potrivit datelor prezentate de directorul general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ela Malai, de pe data de 7 iulie și până în momentul de față, au fost înregistrate nouă focare de pestă porcină africană, unul în raionul Nisporeni, două în raionul Cantemir și șase în municipiul Cahul. În urma acțiunilor de combatere a virusului au fost nimiciți deja 185 de porci.