Locuitorii unei mahalale din Chișinău sunt revoltați că autoritățile nu au reparat drumul pe care circulă zilnic de mai bine de 40 de ani. Când plouă sau ninge, oamenii riscă să-și frângă picioarele.
”Oamenii au reparat acest drum. După aceasta autoritățile au deteriorat drumul pentru că au pus țevile de gaz și apă și înapoi nu l-au mai făcut”, a declarat o femeie care locuiește pe stradela Criuleni.
Unele porțiuni de asfalt au fost reparate chiar de oameni. Ei au turnat pietriș, beton, ca să astupe gropile enorme.
”Au fost momente când am chemat salvarea și s-a oprit în deal. Nu au putut să se coboare pe timp de ploaie. Când plouă apa merge până la genunchi. Copiii se duc la școală prin noroi. Trebuie să-i dăm altă încălțăminte pentru a se schimba la școală”, a declarat o femeie care locuiește pe stradela Criuleni.
Când plouă torențial pe drumuri se formează pârăiașe. Autoritățile municipale au promis să repare asfaltul, din care aproape că nu a mai rămas nimic, dar până acum nu s-a făcut nimic în acest sens.
” Am primit un răspuns de la Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație prin care suntem informați că stradela Criuleni este incusă în proiectul municipal pentru anul 2019”, a declarat o femeie care locuiește pe stradela Criuleni.
Reprezentanții Primăriei nu au răspuns la telefon pentru a comenta situația. Stradela Criuleni a fost asfaltată încă în perioada sovietică — în anul 1983.