Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Italia: Șoc pe arena politică - Matteo Salvini cere alegeri anticipate

Matteo Salvini, liderul celui mai puternic partid din Italia, Liga, cere convocarea de alegeri anticipate ca reacție la nemulțumirile partenerului de coaliție, Mișcarea 5 Stele.
Sputnik

BRUXELLES, 9 august- Sputnik, Daniela Porovăț. Vicepremierul italian Matteo Salvini, care este și ministru de Interne, lider al partidului Liga care s-a clasat pe primul loc la alegerile europarlamentare din mai, afirmă că disputele dintre membrii coaliţiei guvernamentale de la Roma nu pot fi aplanate şi cere convocarea de alegeri anticipate.

Salvini este categoric: ”Nu acceptăm ordine sau șantaje de la Germania”

Liderul Ligii a declarat că o tentativă eşuată a formaţiunii antisistem Mişcarea Cinci Stele (M5S) de a împiedica proiectul unei linii feroviare de mare viteză între Torino şi Lyon a arătat că nu mai este posibilă colaborarea celor două formaţiuni, care guvernează împreună din mai 2018.

Vicepremierul Luigi Di Maio, liderul formaţiunii Mişcarea Cinci Stele (M5S), a declarat că nu se teme de posibilitatea convocării de alegeri anticipate.

Sondajele de opinie indică însă faptul că Liga are un scor dublu față de Mișcarea 5 Stele, o răsturnare a opțiunilor electoratului, de vreme ce anul trecut, în alegerile parlamentare, Mișcarea 5 Stele era cea care conducea în opțiunile de vot ale populației.

În disputa politică a intervenit și premierul Giuseppe Conte, care i-a solicitat lui Salvini să explice de ce vrea să provoace căderea Guvernului de la Roma, fiind împotriva anticipatelor și mai apropiat de Mișcarea 5 Stele, care ar fi dezavantajată de alegeri.

În caz de anticipate, Salvini ar putea reuși performanța de a guverna singur sau cu alianțe cu partide mai mici, dovedindu-se la vot ca fiind partidul dominant politic al Italiei în mod oficial, ceea ce, prin prezența și activitatea liderului său, a devenit deja.