Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cine este ministrul care a ”speriat-o” astăzi pe premierul Maia Sandu - Foto

Premierul Maia Sandu a fost surprinsă astăzi la ședința Guvernului de un ministru. Domnule ministru, nu v-am recunoscut, m-ați speriat. Cui s-a adresat premierul.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 aug – Sputnik. Unul din cei nouă miniștri din Guvern a reușit să o ”sperie” astăzi pe premierul Maia Sandu, înainte de a începe ședința săptămânală a Executivului.

Ca de fiecare dată, miniștrii s-au adunat în sala de ședințe cu câteva minute înainte de ora stabilită pentru începerea ședinței Guvernului. Tradițional, ultimul în sală intră premierul și după ce salută miniștrii și șefii instituțiilor de stat care sunt invitați la ședință, acesta se așază în fotoliul său și invită miniștrii să treacă la examinarea ordinii de zi.

Astăzi, premierul a încălcat tabieturile. Imediat ce a intrat în sala de ședințe a Guvernului, Maia Sandu s-a arătat foarte mirată de felul în care arată un ministru, spunându-i că nu l-a recunoscut și că acesta a ”speriat-o”.

”Nu v-am recunoscut, domnule ministru. M-ați speriat”, s-a adresat premierul unui ministru.

Acesta nu era nimeni altul decât ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, care astăzi a apărut ”puțin altfel” la ședința Guvernului. Ministrul a venit îmbrăcat într-o uniformă personalizată.

Cine este ministrul care a ”speriat-o” astăzi pe premierul Maia Sandu - Foto

Andrei Năstase purta o uniformă de culoare albastru-închis pe care era scris numele său, dar fără epoleți. De când a fost învestit în funcția de ministru de Interne, pe 8 iunie 2019, Andrei Năstase a fost văzut îmbrăcat doar în civil. Noul ministru de Interne nu are niciun grad, nici militar și nici special. Potrivit CV-ului său, între anii 1997-2000 Năstase a deținut funcția de procuror, ulterior acesta a practicat avocatura.

La remarca premierului Maia Sandu, ministrul de Interne nu a spus nimic.