CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Specialiștii Centrului Meteorologic Regional Dobrogea au precizat că tromba marină se formează pe apă, sub un nor, din cauza diferențelor de temperatură dintre apa mării şi masa de aer rece.
„Apa mării avea la acel moment 24, 25 de grade, iar peste suprafaţa apei a venit o masă de aer rece, asociată frontului care a trecut seara trecută în toată zona litorală. Şi din contactul celor două se formează acest fenomen, începe procesul rotaţional, iar vântul capătă o rotaţie, sub formă de trombă”, au explicat meteorologii pentru mediafax.ro.
Judeţul Constanţa s-a aflat, sâmbătă seară, sub Cod Portocaliu de Furtună, fiind semnalate averse torenţiale, cu intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală ce au depăşit 80-90 km/h. Zeci de copaci au fost puşi la pământ de furtună, fiind avariate multe autoturisme, vântul puternic luând cu el acoperişuri şi distrugând balcoane.
Vom mai preciza că în România, în apropiere de hotarul cu Republica Moldova, au fost semnalate și tornade adevărate, care au rănit oameni și au distrus case.
Astfel, acum aproximativ o lună, în data de 5 iulie, o tornadă puternică s-a format în comuna Mirosloveşti din judeţul Iaşi, unde mai multe case au fost avariate grav, acoperişuri şi garduri au fost smulse, iar unii oameni au fost răniţi.
În România, tornadele au devenit un fenomen tot mai frecvent în ultimii ani. Una dintre ele a avut loc pe 30 aprilie, în localitatea Drajna, județul Călărași. În timpul tornadei, un autobuz cu 40 de pasageri s-a răsturnat şi mai multe gospodării au fost distruse.
Video: Fenomen meteo teribil în România! Tornadă! Autobuz cu 40 de oameni răsturnat!>>>