Trump amenință să dea drumul teroriştilor ISIS în Europa

Statele Unite sunt gata să elibereze până la 2.500 de prizonieri aparţinând grupării teroriste Daesh, pe care să-i trimită în țările europene, dacă acestea nu îi acceptă voluntar, a spus Donald Trump.
Sputnik

BUCUREŞTI, 3 aug, Sputnik – Doina Crainic. Statele Unite i-ar putea elibera pe teroriștii Daesh pe care îi dețin ca prizonieri dacă Europa refuză să-i accepte.

Trump vrea să îi declare teroriști, iar stânga germană îi consideră eroi - Vezi pe cine

„Vrem ca Europa să ia 2.500 de jihadiști Daesh: în Franța, în Germania, în alte locuri. Dacă nu vor vrea să îi ia, probabil va trebui să în eliberam în Europa”, a declarat Trump joi jurnaliștilor.

La sfârșitul lunii aprilie, Donald Trump a amintit că Statele Unite dețin prizonieri 1.800 de membri Daesh capturaţi în timpul luptelor din Siria.

Potrivit lui Trumo, Statele Unite urmează să decidă ce vor face cu acești prizonieri periculoși.

„Țările europene nu ajută deloc, chiar dacă se face atât de mult spre binele lor. Refuză să ia prizonieri în țările lor”, a scris Trump pe Twitter.

Din 2014, Statele Unite și aliații lor desfășoară o operațiune militară împotriva teroriştilor Daesh în Siria și Irak. În Siria, operațiunile se desfășoară fără aprobarea oficială a Damascului.

În decembrie anul trecut, Donald Trump a anunțat evacuarea trupelor din Siria.