Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Israel: Campanie electorală inedită - Netanyahu, în postere cu Putin și Trump

În încercarea de a demonstra superioritatea lui Benjamin Netanyahu față de oponenții săi, premierul Israelului apare în postere dând mâna cu Putin, Trump și Narendra Modi (premierul Indiei).
Sputnik

BRUXELLES, 30 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Trump nu îi mai ajunge lui Netanyahu, el pariind pe relațiile la nivel înalt în noua campanie electorală: partidul Likud vrea să arate că premierul Israelului este dintr-o altă ligă și îi face reclamă cu imagini în care dă mâna și cu Vladimir Putin, și premierul indian Narendra Modi, arată RT în ediția electronică. 

Incredibil: O prăjitură pentru Putin, în semn de recunoștință - Vezi pentru ce

Panouri uriașe care îl arată pe Netanyahu dând mâna cu Trump, Putin și Modi au fost afișate la sediul central al partidului Likud, de 15 etaje, începând în forță campania electorală cu motto-ul ”Netanyahu: în altă ligă”.

Afișele uriașe din centrul Tel Aviv imită o campanie similară din timpul alegerilor din aprilie, care îl arătau pe Netanyahu cu Trump și care au ajutat Likud să câștige alegerile, dar la limită.

Totuși, a paria doar pe Trump ar putea să nu mai fie suficient de această dată, ar putea gândi Netanyahu după ce eșecul de a forma o coaliție de guvernare l-a forțat să declanșeze iarăși alegeri.

A patra fațadă a turnului Likud va rămâne goală deocamdată, a confirmat purtătorul de cuvânt al partidului, probabil pentru situația în care Netanyahu are nevoie de un impuls publicitar mai târziu.