CHIȘINĂU, 29 iul – Sputnik. Președintele Parlamentului Republicii, Zinaida Greceanîi, a acordat un interviu agenției RIA Novosti în care a anunțat că legislativul de la Chișinău va anula interdicțiile stabilite anterior la retransmiterea emisiunilor informative și de analiză ale posturilor de radio și televiziune din Federația Rusă.
"Trebuie să găsim o soluție pentru această situație, dat fiind că au avut de suferit nu doar posturile de radio și televiziune rusești, dar și altele. Acum suntem în perioada în care elaborăm o soluție pentru această problemă", a declarat Zinaida Greceanîi, fiind solicitată să răspundă la întrebarea ce are de gând să facă Parlamentul cu decizia luată anterior prin care a fost interzisă retransmiterea unor emisiuni de radio și televiziune din Federația Rusă, pe care presa locală a calificat-o drept cenzură.
Zinaida Grecanîi a mai spus că această chestiune a fost abordată și în cadrul vizitei delegației Parlamentului Moldovean în Duma de Stat.
Anterior și președintele Igor Dodon a declarat că trebuie anulată prevederea legală care interzice retransmiterea emisiunilor din Federația Rusă.
Amintim că în data de 12 februarie 2018 au intrat în vigoare noile prevederi al Codului Audiovizualului care prevăd că, în vederea asigurării informaționale a statului, se permite radiodifuzorilor transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la Televiziunea Transfrontalieră. Dat fiind că Rusia nu a ratificat Convenția Europeană cu privire la Televiziunea Transfrontalieră, programele Tv și radio din această țară nu pot fi retransmise în Republica Moldova.