Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Bătaie cruntă între șoferi: L-au lăsat lat pe șosea, riscând să fie strivit de mașini

Un caz îngrozitor a avut loc în municipiul Bălți: în urma unui conflict iscat între participanții la traficul rutier, un șofer a fost lovit crunt în cap, după care acesta s-a prăbușit pe asfalt.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 iul – Sputnik. Cazul a avut loc în data de 27 iulie, pe la ora 11:00, pe una dintre străzile municipiului Bălți. O bălțeancă a filmat conflictul dintre cei doi șoferi, la care a participat, se pare, și un pasager. Aceeași femeie a postat filmul pe rețelele de socializare.

După o lovitură crâncenă, un șofer s-a prăbușit fără cunoștință pe asfalt, pe carosabil, existând pericolul să fie strivit de mașinile din trafic. Martorii oculari au sunat l salvare și poliție. Doar că peste puțin timp, victima și-a revenit, s-a ridicat și aplecat fără a mai aștepta venirea poliției și a medicilor de la urgență.

Deocamdată oamenii legii nu au venit cu explicații pe acest caz.