Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Un moldovean la Paris: Lecția pe care ar trebui să o învățăm de la francezi

Mihai Țărnă: Oamenii se împart în două extreme - fricoși și cei care iubesc. Tu din ce categorie ești parte?
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 iul – Sputnik, Silvia Zavadovschi. Chișinăul are cu ce se mândri la capitolul public elevat, doar că acest public are nevoie de spectacole de calitate. Declarația îi aparține regizorului de teatru și film, Mihai Ţărnă.

Potrivit lui Țărnă, cu cât mai multe spectacole bune se vor juca pe scenele teatrelor din Moldova, cu atât mai disponibil va fi publicul pentru artă.

„Pe mine mă interesează foarte mult publicul din Chișinău. Cu cât mai multe spectacole bune se vor juca la Chișinău, cu atât mai mult publicul va fi disponibil pentru teatru”, a declarat Mihai Țărnă în cadrul emisiunii „Intersecții”, de la Radio Sputnik Moldova.

Întrebat ce părere are despre teatrul de la Chișinău, regizorul a răspuns scurt.

„În Paris, nimeni, niciodată, nu va vorbi de alt teatru”.

Mihai Țărnă se află de mai bine de 18 ani în Franța, unde este șef de catedră la Școala Internațională de Teatru și Film din Paris.

„Lecțiile mele nu sunt lecții ce pot fi urmate. Sunt mai mult dialoguri în care spun ceea ce cred eu și discutăm poziția mea și a discipolilor. Când vin studenții, ei ne întreabă, „învățați și teatru?”, noi le răspundem - „noi încercăm să creăm actori, actori care înțeleg că cel mai important este să povestești istorii”, adaugă Mihai Țărnă.

Spune că de când lucrează la Școala Internațională de Teatru și Film din Paris, prin această instituție au trecut mai mult tineri din Republica Moldova. 

„Noi avem 12 secțiuni la care își fac studiile 900 de elevi. Avem actorie, montaj, lumini, producție, machiaj, etc. Este o scoală internațională. Să știți că la actorie am avut trei tinere din Republica Moldova. Și la regie au fost băieți de la noi”, adaugă Mihai Țărnă.

Tinerii din țara noastră care intenționează să se înscrie la Școala Internațională de Teatru și Film din Paris trebuie să știe că la această instituție de învățământ se pune accent pe practică și nu pe teorie, așa cum se întâmplă în Moldova.

„Noi suntem o școală practică, cu puțină teorie. Deși eu nu sunt de acord cu această abordare. Pentru mine contează nu doar ce face un actor, dar și cum gândește. Pentru mine contează ca actorul să aibă un background”, adaugă Mihai Țărnă.

De 18 ani de când s-a stabilit cu traiul la Paris, așa și nu a reușit să fie parte a filmului francez.

„Nu m-am infiltrat nicidecum în această lume, fiindcă filmul este o cetate bine protejată. Am făcut un singurul film acolo, pe care îl cred un film bun. A fost prezentat și la Canees și în Italia. Vreau să vă spun că filmul francez de astăzi nu mai este cel de altă dată. Astăzi, totul se americanizează”, spune Mihai Țărnă.

Șocant: Iată atitudinea unor medici de la noi față de pacienții cu cancer - Video

Întrebat unde îi este mai ușor să monteze, regizorul a răspuns franc.

„Montez ușor acolo unde oamenii sunt disponibili. Lucrez mai bine cu cei care nu știu nimic. Orice piesă este un pahar gol pe care noi îl umplem. Dacă vii și paharul este plin, unde să mai lucrezi acolo?”, conchide el.

Astăzi, regizorul lucrează la pelicula „Les Oublies”, film a cărei idee s-a născut tocmai în 2001.
„În mare parte, filmul a fost turnat vara trecută. Filmarea a durat 60 de zile. Vreau să vă spun că din scenariul de 94 de foi eu am scos aproape 30. Acum am adus prima versiune de montaj. Filmul durează 3 ore și 45 de minute. Dacă din scenariul de 60 de foi noi am ajuns la aproape patru ceasuri, vă imaginați ce putea să iasă din scenariul de 90 de foi? Și mai avem cadre de filmat. Cred că filmul va fi gata peste vreo doi ani”, conchide Mihai Țărnă.

Mihai Țărnă spune că oamenii se împart în două extreme - fricoși și cei care iubesc. Ce iubește regizorul Mihai Țărnă, ce-l inspiră și ce-l face fericit, aflați în interviul atașat mai sus.
Republica MoldovaSocietateCulturăȘtiriregizorfilmactorieParisteatrupublic