Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cum ar trebui să fie selectat viitorul procuror general - ce spun experții

Fostul procuror al municipiului Chișinău Ion Diacov consideră că actualele competențe ale CSP ar trebui limitate în favoarea Colegiului Procuraturii, iar expertul Stanislav Pavlovschi spune că actuala formulă de selectare a procurorului General este vicioasă.
Sputnik
Cum ar trebui să fie selectat viitorul procuror general - ce spun experții

Ion Diacov a declarat în studioul radio Sputnik Moldova că încercarea Parlamentului de a modifica Legea cu privire la Procuratură, astfel încât numărul membrilor Consiliului Superior al Procurorilor să fie majorat de la 12 la 19 nu este suficientă. Este necesar să fie repus în activitate Colegiul Procuraturii.

”Actualul CSP a devenit unul nociv. El a fost conceput la acea beție organizată la Filarmonică cu rezultate trucate. Eu pledez pentru repunerea competențelor Colegiului Procuraturii care s-ar ocupa mai mult cu controlul profesional al procurorilor”, a menționat Ion Diacov.

Potrivit legislației CSP are sarcina organizațională ce ține de personalul Procuraturii, numire, promovare, suspendare, demisie, eliberare și sancționare a procurorilor. Pe lângă CSP activează Colegiul de calificare și disciplinar.

Iar fostul judecător la CEDO Stanislav Pavlovschi consideră că formula actuală de organizarea a concursului de selectare a procurorului General de către CSP este una vicioasă și nu respectă standardele UE.

„Presupun că se va organiza un concurs de selectare a procurorului general. Standardele UE spun că aceste criterii de evaluare trebuie să fie obiective și nu subiective. Cât va exista acest subiectivism la selectarea unui procuror general, acest mecanism va fi unul vicios”, a declarat Pavlovschi.

Autor: Eduard Maciac