Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Are sau nu Moldova judecători specializați pe dosarele de uzurpare a puterii în stat

Fostul judecător CEDO din partea Republicii Moldova Stanislav Pavlovschi consideră că organele de urmărire penală și cele judiciare din Moldova nu au experiență privind examinarea cazurilor de tentativă de uzurpare a puterii în stat. Pavlovschi spune că în Moldova nu au fost instrumentate astfel de dosare.
Sputnik
Are sau nu Moldova judecători specializați pe dosarele de uzurpare a puterii în stat

Stanislav Pavlovschi a declarat în studioul radio Sputnik Moldova că Moldova nu are o practică judiciară în examinarea dosarelor de uzurpare a puterii în stat.

„Nu avem nici practică judiciară în acest sens. Totodată, legislația națională este una foarte vagă, nu este clar formulată și se aplică față de un cerc foarte mare de oameni”, a declarat Pavlovschi.

Referindu-se la situația care s-a creat după demisia procurorului General, Pavlovschi a mai spus că rolul determinant în continuare îl va avea Consiliul Superior al Procurorilor. Potrivit legii cu privire la procuratură, este de competența CSP să numească un procuror sau un grup de procurori care ar exercita urmărirea penală împotriva procurorului general.

„Pentru a evita situația de apariție a unor presiuni le-aș sugera celor de la CSP să desemneze un grup de procurori din raioane  pentru a exercita urmărirea penală împotriva procurorului general”, a declarat Stanislav Pavlovschi.

Săptămâna aceasta, Parlamentul urmează să adopte în două lecturi o inițiativă legislativă prin care președintele țării va desemna, la propunerea CSP, un procuror general interimar în cazul intervenirii vacanței funcției. Dacă va fi votată legea, șeful statului Igor Dodon urmează să desemneze un procuror general interimar.

Autor: Eduard Maciac