Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Avertizare pentru șoferii moldoveni din Germania: Vă puteţi trezi cu dosar penal şi amendă

Moldovenii stabiliţi de cel puţin şase luni în Germania şi care deţin permis de conducere românesc pot risca să li se întocmească dosar penal şi să primească amendă. Situaţia în care îi pândeşte acest risc şi ce trebuie să facă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 iul – Sputnik. Dacă sunt stabiliţi de cel puţin şase luni în Germania, moldovenii care deţin permis de conducere românesc trebuie să ştie că, la scadența acestuia, trebuie să ceară preschimbarea lui cu un permis german, potrivit ziarulromanesc.de.

Moldovenii din Germania: Noi posturi de mii de euro pe lună – Cele mai căutate ocupaţii

Astfel, dacă îşi reînnoieşte permisul în țară, acesta nu mai este valabil în Germania, iar persoana în cauză riscă să se aleagă cu amendă și cu dosar penal pentru conducere fără carnet.

Dacă sunteţi deja rezident de șase luni în Germania, dar nu aveți permis și vreți să îl obțineți, trebuie să solicitați permisul de conducere în Germania. Deseori, după obținerea rezidenței în Germania, mulți moldoveni merg în România și își iau carnet, însă acel permis nu este valabil pe drumurile din Germania.

Pe 3 iulie 2019, un cetățean român a fost verificat pe autostrada A4 de poliția germană și i s-a deschis dosar penal, pentru că circula cu permisul de conducere obținut în România, deși avea peste un an de rezidență în Germania.